Home » D:News » Care este cel mai scump oraş din lume

Care este cel mai scump oraş din lume

Publicat: 31.03.2016
Este pentru a treia oară consecutiv când acest oraş se află pe primul loc în top, relatează CNN.

Singapore este cel mai scump oraş din lume, conform unui sondaj realizat de Economist Intelligence Unite vizând oraşele cu cel mai scump nivel de trai din 2016.

Raportul anual în care sunt incluse 133 de oraşe şi clasificate în funcţie de costul nivelului de trai, pune Singapore pe primul loc, ca urmare a costurilor ridicate privind transportul şi utilităţile.

“Este cel mai scump loc pentru a-ţi cumpăra şi a conduce o maşină”, arată raportul. Nici transportul în comun nu e mai ieftin, fiind de 2,7 ori mai mare decât în New York.

Cu toate acestea, costul pentru alimentele de bază este mai scăzut în comparaţie cu vecinii asiatici: Seul (33% mai scump), Hong Kong (28%) şi Tokyo (26%).

Pe următoarele două locuri în acest top se află Zurich şi Hong-Kong, ultimul urcând 7 locuri în top faţă de anul trecut.

Dintre toate oraşele din top 10, New York are cea mai spectaculoasă creştere, aflându-se 42 de locuri mai sus faţă de anul 2011.

În ceea ce priveşte locul în top al oraşelor americane New York şi Los Angeles, EIC pune această creştere pe baza “fluctuaţiei valutei şi mai puţin a creşterii preţurilor locale”.

Top 10 cele mai scumpe oraşe din lume în 2016


1. Singapore
2. Zurich, Eleveţia
2. Hong Kong
4. Geneva, Elveţia
5. Paris
6. London
7. New York
8. Copenhaga, Denemarca
8. Seul, Coreea de Sud
8. Los Angeles

Asia are şase dintre cele mai ieftine oraşe în top 133, patru dintre ele fiind în India: New Delhi, Mumbai, Bangalore şi Chennai. Lusaka, capitala Zambiei, este cel mai ieftin oraş de pe listă.

Cele mai ieftine oraşe din 2016

124. Damasc, Siria
124. Caracas, Venezuela
126. New Delhi, India
127. Almaty, Kazakhstan
127. Algiers, Algeria
127. Chennai, India
127. Karachi, Pakistan
131. Mumbai, India
132. Bangalore, India
133. Lusaka, Zambia

Sursa: Gândul
 

 

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase